MY MAKE-UP REVIEWS

18-H-X-25-W-A-smile-is-the-best-makeup-any-girl-can-wear-font

Ei bine, DA! Sunt de acord cu asta. Zâmbetul e chiar una din armele cele mai la îndemână pentru orice femeie… asta dacă nu s-ar fi inventat produsele de make-up. De când am pus pentru prima dată mâna pe un fond de ten (cred că prin clasa a 8-a), mi-am dat seama ca ceva se întâmpla. Nu a fost dragoste la prima vedere, dar la a 2-a a fost cu siguranță. Am început treptat să-mi cheltuiesc economiile sau bănuții pe care îi primeam pe atunci de la părinți, pe astfel de produse. De când am ajuns la facultate, lucrurile au început să se schimbe. Machiajul era un must, am început să devin din ce în ce mai pasionată de asta, să urmăresc tutoriale pe net (Kandee Johnson e una din tipele de la care am învățat primii pași😀, so inspiring Kandee, still love her), să-mi cumpăr produse mult mai bune, pornind de la fondul de ten, până la rujuri nude, naturale, așa cum îmi plăcea atunci. Am făcut multe greșeli de make-up, de-a lungul timpului, dar astfel nu aș fi avut cum să învăț, să devin din ce în ce mai pricepută. Și vă spun. E vorba doar de îndemânare. Zi de zi, încercam să-mi perfecționez stilul de a mă machia + ajutor din partea prietenelor mai talentate😀.

funny-eyeliner-makeup-girl-mistake

PS: Ăsta e unul din greșelile pe care încă le mai fac. E un fel de pun pun pun până nu mai am unde. :)) Știu că e povestea reală a (aproape) tuturor fetilor…

Să revin la momentul acum! Îmi place enorm de mult să mă machiez. E ca un accesoriu pe care-l port cu drag, zi de zi. Îmi place să experimentez, să-mi fac machiaje noi, să testez culori diferite de fard, dar un lucru e cert, machiajul meu de bază mi-e cel mai la îndemână. Pentru asta, în ultima perioadă am făcut achiziții ceva mai mari și am schimbat macazul. De la Maybelline, L’oreal, am trecut la MAC, produse mai scumpe ce-i drept, dar care-și merită fiecare leuț. Așa că, într-o zi cu soare, am sunat-o pe Diana Ionescu (make-up artist, ff talentată) și i-am cerut ajutorul.

Untitled-1

“I need a change!”. A acceptat fericită, mai ales că e o bucurie pentru ea să îndrume iubitoarele de make-up. Hihi. Mulțumesc Di. Veți mai auzi de Diana, o să mai colaborăm pentru ceva self projects, cu tematică, așa cum ne place nouă.🙂

Și-acum să-ncep enumerarea noilor produse MACke-up pe care mi le-am luat de curând și care au adus cu sine o îmbunătățire a make-up-ului meu😀

IMG_5289

Fondul de ten STUDIO SCULPT, cu acoperire ușoară, e geeniaaal. Are textura unui gel, se-ntinde minunat pe față și se simte la fel. E cu siguranță un produs pe care-l recomand, mai ales persoanelor cu mici probleme de ten (coșuri, semne, cicatrici). Își face treaba de minune și îți face un ten impecabil. Like a diva! 10+

Anticearcănul PRO LONGWEAR, e minunat pentru cearcănele mele, . Un plus, față de celelalte anticearcăne pe care le foloseam înainte, e că are o textură atât de soft și de fiecare dată când îl aplic, nu se strânge, durează all day long și acoperă bine.  Sticluța arată elegant iar sistemul cu pompiță e mai igienic. În plus, cu doar jumătate de picătură de anticearcăn, am acoperit tot! 10+

IMG_5314

Pudra MINERALIZE Skin Finish Natural este pudra pe care o căutam de ageeees. E tot ce trebuie. Diana mi-a recomandat nuanța medium. Acoperă perfect, culoarea e minunată și vine bine pe pielea mea. Un lucru foarte tare e că oricât de mult m-aș da, nu încarcă, nu dă pielii aspectul cake, which is great. 10+

IMG_5303Blush-ul SHEERTON, nuanța Peaches, este foarte sweet. Mi-am dorit să fie mat, să nu aibă nicio particulă strălucitoare și să aibă o culoare naturală. Așa cum e și acest blush minunat, pe care-l recomand fetilor care au dubii în ceea ce privește culoarea din obrăjori. E cu siguranță un blush purtabil, all day long. 10🙂

IMG_5301

Tușul BLACK TRACK e o minunăție la casa oricărei fete😀. Sunt foarte happy că mi-am luat finally acest gel de ochi, atât de ușor de folosit și că am renunțat la tușul cu care eram obișnuită de atâția ani (înainte foloseam Maybelline – Liner Express). Chiar dacă am schimbat cumva pensula, nu mi-e greu să-l aplic, din contră. E atât de easy să fac acele codițe retro, pe care le iubesc atât de mult. Plus negrul este mult mai intens, ține toaaată ziua și nu se adună, șterge sau alte nebunii. E chiar o investiție pe care o recomand. Singurul lucru negativ ar fi că dacă nu îl folosești sau dacă îl uiți deschizi, s-ar putea să se usuce. La mine nu e cazul… Me love it! 10++

IMG_5325

Rujul mat mat mat VIVA GLAM I e tot ce-mi puteam dori în materie de rujuri. Iubesc rujurile roșii, care vin atât de bine cu liniile retro de care vă ziceam mai sus. Mi-am dorit un ruj care să nu usuce buzele, să fie mat și să reziste. Roșul nu este unul aprins, e puțin mai închis, ideal pentru perioada aceasta a anului. De când l-am luat, îl am peste tot cu mine în geantă. Hihi 10+

Untitled-2

Îmi plac ojele de la Flormar. Sunt accesibile și au toate nuanțele și nebuniile pământului. Ultima obsesie în materie de oje este cea GLITTER. E un negru, gri cenușiu, pliiin de particule strălucitoare. Îmi place tare mult ideea de manichiură strălucitoare ziua.❤ My favourite so far!

IMG_5344

Pensulele le-am achiziționat de pe pensulemachiaj.ro. Au atât fire naturale, cât și fire sintetice. Îmi plac. Le folosesc în fiecare zi și fiecare pensulică își face datoria cum se cuvine.🙂

Nu am foarte multe produse de make-up, urmând de acum încolo să-mi achiziționez chestii de calitate. Chiar fac diferența. Și mai ales că îmi place să mă machiez zi de zi, consider că merită efortul🙂 Următoarea achiziție va fi rujul Heroine de la Mac, e geniaal + produsele Riri, mă tentează :D!! Acestea fiind spuse, mersi Diana încă odată pentru consiliere. :*

IMG_5247

Și cum un review cu produsele mele preferate nu e review fără o poză cu unul dintre make-up-urile mele favorite (red lips & eyeliner make-up)…iată!

BeFunky_null_1.jpg copy

Mulțumiri: Diana Ionescu

ALEX BENGA Photographer

PS: Sper că v-a fost util acest mic review despre produsele mele de make-up preferate. Till next time, be crazy and brave! :>:>

3 thoughts on “MY MAKE-UP REVIEWS

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s