PĂR SCURT VS PĂR LUNG

Hello gurls and guys!😀

Am promis de aseară, o trecere-n revista wordpress, despre noua tunsoare, noua culoare, noua schimbare…

Dacă în urmă cu o lună, mă întrebai: “De ce nu te tunzi scurt?”, răspundeam scurt şi la obiect: “Pentru că nu m-ar avantaja, pentru că nu-mi place, pentru că sunt slabă, pentru că sunt băieţoasă şi părul scurt mi-ar lua din feminitate..”. Şi am ţinut-o aşa până ieri, când…

someone+post+this+on+9gag+and+tell+them+its+_13f26fe7883a1bb4638e6b0b8c05e727

După nenumărate nepotriviri şi nesincronizări, am reuşit într-un final azi, să-l prind liber pe Cici (îl găsiţi aici, un tip extrem de talentat, lucrează la salonul Abbate, din Dorobanţi, dar şi acasă, când e liber :)). Aşa că, fără să pierd vreun minut, am ajuns acasă la el, împreună cu Alex, unde mă aştepta hotărât să facă schimbarea aia cu care l-am tot ameninţat de vreo 2 luni: cum că vreau să mă tund scurt. M-am aşezat în scaunul confortabil, poate uşor prea confortabil :)… şi am purces la treabă, el de fapt😀.

Fotor0905122010

3 ore jumăte a durat operaţiunea. La început, eram puţin în dubii şi-mi ziceam mie: “să-l tund, să nu-l tund, acum trebuie să mă decid”, ceva de genul🙂). Ştiu că nu pare a fi o problemă majoră, e vorba de un păr, daaar, când ai părul lung, de ceva timp, eşti aşa într-un soi de comfort zone, pe care cu greu îl depăşeşti. Cred că, greşeala mea era că mă gândeam prea mult la ce va fi după ce mă voi tunde, clasicele întrebări: “Dar până o să-mi crească la loc!! Dacă o să mă plictisesc de el?”. Ei bine, nu-i ok mentalitatea asta, dacă ai în gând să-ţi faci o schimbare majoră. Trebuie să te laşi dusă de val şi să te bucuri de lucruri noi, implicit de o tunsoare la care nici nu te-ai fi gândit. E o provocare pentru tine! La naiba, e vorba aia, o viaţă avem. Şi da! Schimbările la păr sunt cele mai tari. Te umple de viaţă, îţi dă mai multă motivaţie, te ajută să te cunoşti mai bine, să-ţi depăşeşti limitele astea stupide. Ceea ce vreau să zic e că, dacă te-ai gândit vreodată la ceva, dar încă nu ai curajul să faci acel pas, trebuie să nu-ţi pese prea mult la ce va fi după şi să te laşi condus de primele impulsuri, la urma urmei, ce se poate întâmpla? Să nu-ţi placă? Poţi să rezolvi asta, sunt atâtea tutoriale pe net despre cum să-ţi faci diverse freze. Să nu-ţi stea bine? N-are cum, pentru că odată ce ai făcut schimbarea şi te vezi pentru prima dată în oglindă, atunci ai acea imagine cu o noua “TU”, o nouă varianta a ta, o nouă persoană care va face şi mai multe de-acum încolo pentru ea, care se va înarma cu mult curaj şi răbdare pentru a-şi indeplini visele. Pentru că, de fapt, nu e vorba doar despre a-ţi tunde părul, ci mult mai mult de-atât.🙂

i-dont-always-change-9gag-but-when-i-do-i-make-sure-everyone-hates-it

O yeeeah!!! Şi da, aşa s-a întâmplat în cazul meu. Muuuulte persoane, mă opreau să fac acest pas, să-mi tund părul, pentru că, ziceau ei: “Păcat de păr!”. Păcat de păr? Şi cu mine cum rămâne? Am analizat, sau nu, şi m-am lăsat dusă de val. Şi-mi place extrem de mult. Îmi place să acţionez după primele impulsuri, simt că mă iau prin surprindere. Bine, trebuie să recunosc, o parte din merit o au Alex şi Cici, pentru că ei au instistat să mă tund atât de scurt…uite atât…

fuck_what_others_think_by_miharumayu-d3i6lsj

BeFunky_IMG_2746.jpg

Vreau să vă povestesc că Cici, e chiar talentat şi curajos. Nu a stat prea mult pe gânduri şi când mi-a văzut părul lung, l-a luat în mână şi a zis: “Hai să-l reînviem!”  :)). Are, cum se mai zice pe la noi, o mână bună. Mi-a luat o şuviţă în mână şi a început să tundă, cu aşa precizie şi determinare. Mi-a spus că: “Tunsorile astea îi plac. Îl incită să fie şi mai bun!”. Şi aşa a fost.

BeFunky_IMG_2598.jpg

BeFunky_IMG_2700.jpg

În ceea ce priveşte culoarea, am optat pentru un white blonde. Mi s-a pus pata demult timp, pe nuanţa asta, e light, de toamna, şi mă face să mă simt ca-n Londra (oraş în care m-aş muta şi-acum!, atât de mult îmi place <3). Oricum, mi-a decolorat părul niţel şi mi-a aplicat o vopsea semipermanentă “White toner” de la Directions, aceeaşi vopsea pe care am folosit-o şi când m-am făcut roz. Îmi place mult ce nuanţă mi-a ieşit. E alb, cu accente pinky peach şi puţin violet. Foarteee nais!

BeFunky_IMG_2948.jpg

În ceea ce priveşte tunsoarea propriu zică, e o combinaţie între excentric, elegant, angelic şi copilăresc. Pe o parte e tuns scurt, băieţeşte:

BeFunky_IMG_2961.jpg

BeFunky_null_3xc.jpg

Pe cealaltă parte e putin mai lung, foarte feminin, în genul Audrey Hepburn, girlish, foarte sweet:

foto (19)

La spate e tuns scurt, cu o trecere frumoasă dintre părul foarte scurt cu cel scurt:

BeFunky_BeFunky_IMG_2923.jpg

Ei bine, sunt foarte încântată de această nouă tunsoare. Şi ce repede se spalăăă, şi ce tare se simte când îmi trec mână prin păr, şi uit  că-s tunsă aşa de scurt, şi ce uşor e de mânuit, şi ce practic, şi ce faţă diferită am, şi câte alte argumente pozitive am la adresa părului scurt :))! Ca să-nţelegeţi. Eu, de fel, sunt o persoana foarte entuziastă, plină de viaţă. După ce m-am văzut prima dată în oglindă cu noua tunsoare, am luat-o razna, în a good way :))!!!

hahaha

Astea sunt unele din frezele pe care mi le pot face❤! Oh, so in love…

BeFunky_Fotor0905142031.jpg

Ieri, a fost ziua schimbărilor. În timp ce aşteptam să mi se blonzească părul, Alex, s-a pus pe fotoliul comfortabil al lui Cici, au şuşotit ceva despre freze şi cum să se tundă şi-n doar câteva minute, s-a întâmplat: tunsoarea stil London, plină de atitudine şi de freshness…

BeFunky_null_3cdx.jpg

Thumbs up Cici pentru că ai făcut doi oameni şi mai fericiţi :))!!! Aşadar. după ce schimbarea s-a produs, lacrimile de fericire s-au scurs :)), şi ne-am felicitat pentru că suntem atât de awesome, am ieşit prin faţa blocului să prindem o lumină bună pentru a capta, în imagini, entuziasmul şi fericireeea din ochi :D:

BeFunky_IMG_2865.jpg

BeFunky_IMG_2911.jpg

BeFunky_IMG_2847.jpg

BeFunky_IMG_2843.jpg

BeFunky_IMG_2888.jpg

BeFunky_IMG_2895.jpg

BeFunky_IMG_2858.jpg

BeFunky_IMG_2913.jpg

Concluzia acestui post: Fericirea stă-n părul scuuurt! :)) Glumesc, dar e un sâmbure de adevăr în ce am zis. Aşa că, dacă ai părul lung şi teee-ai plictisit grav de el, eu pot să-ţi dau cel mai bun sfat: Tunde-te! Fă-te fericita!🙂

Merci Cici, încă o dată pentru tunsoare, mersi Alex pentru susţinere şi împingere de la spate😀, şi vouă pentru că mă citiţi!!!❤

PS: Păr lung vs păr lung!!! Ţie cum îţi place?! Aştept, cu entuziasm răspunsurile voastre. Mai ales de la cele care au avut părul lung şi acum îl au scurt, să împărtăşim aceleaşi gânduri :))

meme

Have a nice awesome day everybody! Nu uita să vizitezi VINTAGEENA SHOP, încă mai avem nişte nebunii de haine vintage!❤

23 thoughts on “PĂR SCURT VS PĂR LUNG

  1. superb :X
    Si eu am avut parul lung pana intr-o zi cand m am decis ca am nevoie de o schimbare :)). si bineinteles ca m am tuns scurt. Dar nu regret deloc :X

  2. Parul scurt te avantajeaza(parerea mea). Ma bate gandul sa ma tund si eu, nu stiu… simt asa un impuls vazandu-te pe tine! Succes in continuare! :*

  3. Oricat as fi incercat,nu as fi putut sa mi te imaginez tunsa scurt..dar iti sta absolut GENIAL ! Felicitarile mele pentru curaj,iti sta foarte bine. Cici s-a ocupat de toate schimbarile tale de look ? As incerca si eu ceva nou,dar imi e teama sa imi incerc norocul la oricine🙂

    • Cici e cel mai tare, il recomand. E foarte atent la fiecare firicel sa stea bine :)…si ce crezi? s-a uitat la pozele cu mine si mi a zis ca nu eram perfect tunsa, in partea unde e parul scurt, si m-a chemat azi pe la el, sa-l faca perfect :))! il recomand 100%, daca esti din Bucuresti😀

      • O sa ajung prin octombrie-noiembrie,cu siguranta ii voi face o vizita. Mersi frumos de raspuns..si voi reveni sa iti cer mai multe detalii in preajma perioadei in care voi veni in Bucuresti. Multumesc,inca o data ! :*

      • Am revenit cu o data sigura ! 3 noiembrie :)) Ma poti ajuta,te rog,sa iau legatura cu Cici ?😀 De abia astept sa ma tund,postarea ta ma face nerabdatoare sa scap de parul lung :*

  4. Buna.. as vrea sa stiu, dupa ce te-ai tuns trebuia sa te ajute cineva in mod special ca sa iti poata sta cat de cat okei? As vrea si eu sa ma tund dar mi-e ca nu va sta daca nu-l aranjez.

    • Hello! Cu intarziere, dar mai bine mai tarziu decat niciodata. Acum iti raspund in cazul in care nu ti-ai tuns parul :))…la inceput, mi-a fost mai greu pentru ca nu stiam cu ce se mananca frezele pentru par scurt. Dupa, am inceput sa realizez ca imi trebe o perie si un feohn, in cazuri extreme placa, + fixativ pentru a-mi face frezele pe care le am in cap. Important e sa fii creativa si sa te inspiri de peste tot😉. Sper ca ti-am fost de ajutor, dupa 1000 de ani :)).One love

  5. Par scurt desigur,am reusit si eu sa il am scurt dupa ce m-am tarat pe jos numai sa ma lase mama sa ma tund ,ea refuzand categoric si doritoare de perfectiune cum este ea cu convingerile ei idioate:”Cum sa faci asa ceva,esti nebuna?!Fetele trebuie sa poarte par lung ca il coafeze la ocazii si oricum,care ar mai fi diferenta dintre fete si baieti?”,ea avand parul scurt (!),si cand i-am atras atentia cu acest lucru,mi-a zis :”Pentru ca eu il am prea rar,subtire si fragil ca sa il am lung,nu ca tine!”.M-am amuzat teribil cand i-am vazut fata prima data dupa ce m-am tuns.:-)))))

    Data viitoare o sa-mi trag si o culoare tipatoare,rosu sau violet probabil,ca sa vad ce se intamplaXD.

    Oricum,parul lung,oricat de feminin si frumos este,pentru mine este o povara.Nu numai ca nu am timp de el,dar este si o cheltuiala in plus cu balsamul,samponul pe jumatate gol la o singura spalare,coafatul,uscatul care iti ia o zi intreaga,tunsul firelor despicate,pieptanatul care iti ia o vesnicie,e mai rau decat orice pe lume,mie care imi statea ca o matura cazuta peste fata,mai aveam si breton(convingerile idioate ale lu’ mama),ma intreb cum suporta oare Rapunzel.:)

    Parul meu,odata ce l-am tuns,a fost primul meu act de rebeliune,de independenta si prima decizie pe care am luat-o singua,pentru mine.A fost ca un moment de libertate totala,intr-adevar,am simtit o usoara lipsa si un soc teribil cand m-am privit prima data in oglinda(eu care toata viata mea parul nu a fost mai scurt de umeri)dar a fost o experienta minunata si care mi-a conferit o imagine unica,acum am mai multa incredere in mine,am mai multa atitudine decat de obicei,sunt rebela si mi-am gasit propriul stil,original 100%.Intr-adevar mi-am atras si critici,lumea se uita ciudat la mine sa vada ca o copila de 14 ani prefera sa aiba parul scurt si care ii plac pantalonii si ii reprima lucrurile dragute si feminine,colegele si restul celor care ma vad se crucesc cand ma vad,dar nu regret nimic!!!!
    Acum ,de cand sunt libera,parca am devenit o noua eu total independenta si mai puternica decat orice!

    Iti iubesc curajul si atitudinea,si sa nu renunti niciodata la cea ce-ti place!!!

    Pupici!!!! XOXO

    • Hahaha ce caterinca esti!! M-am regasit in povestea ta pentru ca si eu am fost destul de legata de ceea ce mama vroia si de conceptiile ei despre feminitate. Cand am crescut, mi-am dat seama ca e imp sa am eu propria mea personalitate si sa fac ceea ce simt. Si cand m-am tund scurt, am facut ceea ce am simtit si m-am simtit, exact cum ai zis si tu, mai libera ca niciodata. Ma bucur ca mi-ai scris si ca iti accepti latura mai putin feminina (asa sunt si EU!!). Cel mai imp in viata asta e sa te cunosti pe tine si cu atat mai important e, sa o faci de la o varsta frageda. Well done baby gurl si te astept pe noul meu blog http://www.vintageena.com sa ne cunoastem mai bine! One love

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s